Festin medieval de senzatii

Sighisoara... e o lume paralela, un univers izolat, mototolit si aruncat in Transilvania. Sighisoara e un colt de pamant ghemotocit si imbrancit caruia ii sunt ticsite toate organele in cetatea care pentru cateva clipe pe ani renaste...

Urcam trepte in nestire, intrandu-mi gestul de a ridica piciorul deja in reflex... Felinare desprinse din timpuri medievale zaceau intr-o stare de betie, imbracate cu panze tesute din boabe de margaritar... palpaia o lumina timida, ruginita care varsa in casa scarii senzatia de loc uitat... continent virgin,
nepatruns de mizeriile lumii noi.

Si am urcat... 1... 2........174...175....176... mi-au parut doar 5 trepte...
Mirosea a lemn si ma pisca pe nas, inainte
sa plonjeze in plamani ca o povara...
Si eram doar noi doua. Ne tineam de mana, urcand....

In capul scarilor se facea o trecere subita de la senzatia de protectie si adapost indusa de acoperisul de lemn la o realitate violenta, o lumina cu probleme hormonale, isterica si cruda, inundandu-ne retina. Si aerul se misca altfel, nu mai gadila, plesnea cu furie, dezgolind trupuri, devorand carne si zgariind oase. Si eram doar noi doua. Ne tineam de mana, mergand...

Si dupa a fost bezna si liniste. Tacea si felinarul si vantul si noi mergeam... Ca si cum trecuseram granita spre un taram neumblat, uitat... Eram pe aceasi alee a cetatii, intr-un timp suspendat. Si noi mergeam asteptand... Nu stiam cu siguranta ce asteptam, dar stiam ca atunci cand se va intampla vom sti si vom pune punct asteptarii.

Brusc, acorduri si voci, soapte si siluete, umbre si lumini... Si noi nu mai asteptam. Ne-am asezat pe piatra cubica si denivelata care emana caldura.

Erati peste tot, nu va cunoscusem dar ne stiam...Nu va vedeam, dar auzeam fiecare rasuflare.
Cantati. Si ce frumos cantati, pierzandu-va ca intr-un ritual, asumandu-va un rol in piesa
de teatru fara scenariu. Si nu mai eram doar noi doua...

Timpul lasase din nou nisipul sa se scurga... dar cine il mai stia? Impunatoare, cu ziduri masive de piatra, zacea Biserica, arcuindu-se in jurul chitarilor pentru a le amplifica sunetul. Ei stateau pe scari. Noi pe piatra cubica...

Cate ore sau ani am uitat cu voi atunci nu mai stiu... Parca impreuna formam un organism
complex si parca tot ceea ce traisem sau gandisem pana in momentele respective imparteam toti, fara sa fi schimbat un cuvant sau sa va fi mazgalit vreodata trasaturile in minte...

Si au ramas acolo multe... multe amintiri si regrete... Au ramas in Sighisoara pe piatra cubica
din fata profanei Biserici... Cand am plecat eram doar eu.