Dormi?

Ascult radio piticova. E un radio simpatic cu iz de drumetie si vremuri uitate... cu mici defecte de transmisie sau zgomot de fundal, care imi aduc aminte de ultimul vin fiert cu muntele.

Mai scot cate o vorba trasa cu clestele pe mess.

E deja 2:31... o ora bizara... la 2:31 e ori prea devreme ori prea tarziu pentru tot ceea ce vrei sa faci...

Se aud tastele cum plescaie pofticioase la fiecare atingere...
Se aude si ceasul care ma cearta in fiecare secunda care trece si ma departeaza si mai mult de amintiri, ca un fel de metronom al rutinei zilnice...

Nu ma uit la tine pentru ca mi-e frica sa nu te trezesc privindu-te...
E bezna in camera, dar totusi disting obiectele din obisnuinta... Doar lumina asta pervers de puternica ce se emite din ecranu calculatorului iti arunca niste raze pe trup...

Imi aprind o tigare. Aud cum sfaraie tutunul la contactul cu focul ce il mistuie ca un ultim strigat, parca tatuand cu modele complexe hartia in care e invelita planta.

Te intorci, vrand sa ma ispitesti sa te privesc... in somn iti dezgolesti pantecele...
Nici nu trebuie sa mut ochii de pe taste ca sa te stiu...
Te stiu ca esti un infinit compresat, o haita de simboluri sub o aparenta umila. Esti un contrast si o contradictie...

Si ca un torent te trezesti si ma strigi, de parca visai tocmai ca eu nu te priveam...
Mi-e frica sa nu iti gresesc... Mi-e frica sa nu te intinez cu gandurile mele degradante...
Sau sunt doar egoista. Pentru ca simt ca esti mult mai puternica.
Mi-e frica sa nu ajung doar o naluca, uitata undeva in privirea ta ludica.
Poate asta e tot, un joc in care regulile se invata pe parcurs...

Te intinzi mofturoasa si apari intr-o armonie perfecta cu trupul tau, pe care il pierzi din nou in somn... parca absenta la toate framantarile mele ce mie imi par mai mult decat evidente...
Poate nici tu nu ma privesti, si poate chiar iti pui aceleasi intrebari...

Acorduri de saxofon evadeaza si se izbesc de peretii timpanului. In surdina clapele se succed cu un debit considerabil mai mare, ca o ploaie de sunet ce zdrobeste in coborarea ei alama.
Cu o intensitate ce creste pana la climax, saxofonul respinge atacurile cu un strigat. Mi se infioara spatele, de parca mici impulsuri electrice ar curge pe maduva spinarii, ajungand surde spre final...

Irisii imi fug, magnetizati spre tine. Acum visezi? Inchid ochii si ii tin sub lacat...

Alearga acum alta melodie, desprinsa parca din cutia prafuita de bijuterii a bunicii, cu un ritm sustinut, trist dar intelept, care accepta....

Nu rezist si privirea imi scapa pe fruntea ta... Coboara incet, descifrandu-te in cel mai mic detaliu, desenandu-ti harta si analizandu-ti relieful. Ating culmile sprancenelor acum, conturate si aproape simetrice. Si cobor,
impinsa de o himera inspre ochi...

Se termina melodia.
Trezita din somnul pe care nu sunt sigura ca l-am dormit, grabesc ochii iar spre ochii tai, pe care ii surprind inchisi...

Nu-mi spune ca tu ai dormit in toiul tuturor clipelor...