Circus delire...

Iti place sa te minti, nu e asa?
Iti place sa iti amintesti ca esti un om corect si integru... mai ales cand bei cafeaua linistit cu ei la masa... cu oamenii pe care ii strivesti in fiecare zi... doar pentru ca poti... si doar ca sa mai simti o data si inca o data placerea perversa pe care ti-o ofera puterea... Asta pentru ca singur nu iti poti darui aceasi satisfactie... Nu esti destul de puternic decat atunci cand ii faci pe cei mai slabi decat tine sa se arunce la picioarele tale...

Iti aluneca fiori pe spate... ca picaturile reci de ploaie... te duceau cand erai mic la circ... bunica te ciupea de carnea obrajilor cu sete si iti zambea... i se intinsese rujul rosu pe dintii de portelan...

Era si o papusa chinezeasca impietrita intr-o lume in care nu existau decat zambete... O intepau falcile... Si zambea. Zambea cand era soare si zambea cand ploua. Zambea cand era lumina si zambea cand era intuneric. Zambea daca o asezai pe un raft sau daca o incuiai intr-un cufar... Zambea daca se intampla sa cada de pe masa si zambea daca, din rautate, niste copii ii smulgeau picioarele frumos sculptate...

Iti place sa te minti, zambind... Pentru ca uneori nici nu mai stii sa faci diferenta intre real si imaginar...

Te urcau si in carusel cand erai mic. Te ametea...dar insistai sa te dai de fiecare data... Silueta bunicii se pierdea printre armata de oameni... devenea doar un punct indepartat... Te drogai cu independenta celor 5 minute de singuratate pe un cal inzorzonat de plastic...

Mai ceri niste zahar... E prea amara cafeaua?
In secunda urmatoare, pe masa troneaza plicul cu granulele magice... De fapt, parca e buna asa... Ii zambesti chelnerului.

Si caruselul se invarte din ce in ce mai tare... din ce in ce mai tare.... din ce in ce mai tare... din ce in ce mai tare... mai tare... mai tare... mai tare...tare... Culori se amesteca, se suprapun, se imping... Sunete se resping, se dilata, se contracta... se sting. Si atunci si tu taci. Asta e partea care iti provoaca greata, te ameteste. Sunt momentele in care nu mai distingi nimic din lumea de afara... momentele in care trebuie sa te auzi doar pe tine...

Zambeste acum! Esti alergic? Ai nasul rosu si am impresia ca se extinde si inspre obraji... Nu-i nimic... semneaza aici...

Azi.

Mi-am cumparat 5 pernute azi... M-am lacomit la 30 de mii bucata doar ca sa stiu ca am cat mai multe lucruri pufoase care imi acopera patul... sa ma intind printre ele si sa miroasa a patrunjel... Nu stiu ce legatura are... Poate miros de acasa si supa cu galusti... si diminetile de iarna in care imi ingheata degetele de la picioare.

Am un ceas care imi numara fiecare pas inspre tine... Ma apuc sa fac niste sandwich-uri... Poate vii mai repede... Ce ciudat ar fi sa fim telepatici si sa stim cand ne gandim unul la celalalt... Cred ca ar fi ca si cum ti-as da bipuri pe mobil din minut in minut... Ca un ceas...

Si am condus azi...! Serios... Sau mai putin serios... Imi trag scaunul la maxim... Ambreiajul e luuuuuung, ca o zi in care nu fumezi... Sau ca o ora de franceza... Nici macar nu am fost azi la franceza... E ciudat dirigu... Are dintii foarte lungi si ne da sa mirosim testere mici si galbene de parfum barbatesc inainte de ora... Sa ne aducem aminte mai bine subjonctivele...

Si ... Si mi se murdaresc mereu cizmele...! De parca dau numai in balti... Dar am condus azi! Si portiera acoperea noroiul de pe cizme... si cizmele acopereau sosetele cu maimute...

Si ce iti pasa tie pana la urma? Cum te lasa pe tine altfel decat indiferent ca eu am desenat azi roua? Si ce intelegi tu de fapt din tot ce e aici? Poate nimic... E doar azi... Nimic special... Nimicuri speciale...

Nu-l dau pe azi pentru maine!

O cheie....

La biroul presedintelui sta o cheie... E cheala (au finisat-o frumos si au trimis-o si la frizer)... Se lungeste in tronu-i de solzi de plastic si priveste, tacuta, cum peretii de plastilina din biroul triunghiular se modeleaza dupa forma si preferintele ei...

Se imbulzesc ochi, se calca in picioare, se strang de retina si se incurca, privind prin scobitura...
Are la degetu-i mic o armata de chinezoaice cu buzele rosii, un batalion de chinezoi cu ochii mici, o cohorta de indieni cu pene pe cap si tot la fel de multe indience invelite in piei de vulturi.
Are chiar si laponi si lapone care scriu carti despre Crypto si poate si despre foci...
In plus, are multe turnuri... Unul chiar s-a inclinat atat de mult sa ajunga sa se uite prin scobitura incat a ramas asa din cauza reumatismului...

Tresare, tasnindu-i din plamanii metalici, un ras grotesc...

Nici ea nu stie ce vrea... cateodata se pierde si cateodata te incurca... La orice sedinta importanta, ea doar deschide si inchide ceremonia...
Pe parcurs insa, e uitata... ascunsa intr-un colt, intr-o geanta mare, inghitita de telefon, de ruj, de oglinda, de pachetul de servetele, de portofelul burdusit si cateodata si de alti presedinti...
Ghemotocita de toti muncitorii astia necalificati, cheia simte ca i-au fugit anii...
Isi aminteste si acum cand nu ii albise primul fir...
Cand inca tremurau cand o vedeau... 4 ani... sau chiar mai putin... atat le-a trebuit... au daramat si peretii poate... sau ii tin o poza langa alte zeci de mii de profiluri de chei... mai bondoace, mai subtiri, rotunjite la barbie sau cu ochii cas...
Poate au schimbat si broasca... Au luat una mai tacuta... cea pe care o stia ea avea limba lunga si cerul gurii negru... manca muste si ciupea putin si din branza...
Dar poate au imbatranit si ei cu ea... Se consoleaza cheia, pieptanandu-si orgoliul, cu gandul ca odata, chiar daca demult, odata totusi, ea a deschis cea mai verde si lacuita usa...

Cert si gramatical corect este ca o cheie e la feminin... Cu doua chei insa... e alta poveste... :)