luni, 11 aprilie 2011

Oglindiri dintr-un ego uzat...

O lumina galbuie ii contureaza buzele, desenand umbre boltite pe barbia ascutita. Sunt rosiatice si crapate in cute si falduri adanci care ascund povesti nerostite inca. Tremura usor, insesizabil aproape, ca flacara unei lumanari care se stinge. Ochii se scalda intr-o pata de umbra ce ii acopera si obrajii si coboara pana pe creasta dintre nas si buze, diluandu-se pana la poalele gurii. Ca o piatra dura , figura ei nemiscata, se lasa ghicita doar de vibratia perpetuua, ca cea a unui curent electric ce ii traverseaza si ii pisca tesutul fraged al gurii. Ar vrea sa acuze, sa afirme, sa se deserte intr-o broderie de vorbe si apoi sa faca o reverenta in fata salii goale, ca si cum ar fi jucat intr-o piesa proasta, un monolog-confesional care se scrie doar din imagini, din oglindiri intr-un ego uzat, vechi. Dar buzele continua sa tremure, ca si cum s-ar contra cu impulsul de culoare violenta ce o traversa, urcand dinspre pantece spre gat. Ea stie ca, daca ar incerca sa-si zugraveasca imaginea pe fundalul cortinei de catifea, s-ar pierde in detalii. Desenand de aproape, ar gresi perspectiva. Uitandu-se de departe, ar pierde detaliile dintr-un ansamblu de piese pe care nu le mai poate potrivi nici ea. Ii apar doar uneori ca secvente curate, se suprapun, se imbrancesc si cand se prind, se musca de trup. Ea stie sa joace afectiv, nu efectiv, pe o scena care o judeca dupa niste descrieri geometrice. Doar uneori, intr-o lumina galbuie, poate sa se priveasca simtind. Doar uneori ii tremura buzele si doar uneori asculta cum tace...


Dire Straits - Brothers in arms

Asculta mai multe audio diverse

duminică, 22 martie 2009

Linii frante


Ea, conturata ambiguu, zidita din memorii pastrate arzand, uitase a-si fauri clipe nenascute inca, dar vii prin anticiparea lor.

Prinsa intr-o blocada, ea nu privea inafara constiintei proprii, independenta de ea. Timpul ei era afluent unui timp trecut, in care se desertau clipe ce ravneau a fi reiterate, dar, fiindu-i straine deja, sau necunoscand tehnicile de reinsufletire, fata se indupleca unui destin stingher de propria-i forta. Confunda pasii, ii incurca intre ei, uita ca merge intr-o incapere cu dale de pavaj asezate in linii frante. Spera ca fiecare cotitura sa o incite, sa ii transporte trupul, condus pe aceasi banda rulanta, intr-o noua ipostaza, intr-o amintire ce va fi venit si va fi hranit setea ei, poate, subconstienta, de prezent. Aproape de fiecare capat de dreapta, fata fereca pleoapele, si, cutremurata de miscarea subita a benzii rulante, desclestea ochii, gasindu-se pe aceasi linie franta. In drumul ei, insa, nu intalni decat cotituri si linii scurte, negre, trasate cu grafit pe un palimpsest. Daca in calea ei, netulburata decat de noi cotituri, nu ar fi aparut o zgarietura, o linie mai groasa, un punct nou sau un chip, fata ar fi continuat, inconstienta de blocada. Dar, liniile ei frante au umplut pergamentul si au inceput sa se suprapuna, pana cand au devenit fluide, linii curbe, care, avand articulatii din ce in ce mai stranse, succedandu-se de fire neintrerupte, au creat destul avant si au impins trupul aproape inert al fetei de pe sina cercului pe care acum si-l mai aminteste cateodata.

Ea, conturata puternic, cu linii precise, zidita din clipe pastrate arzand, isi faurea memorii nenascute inca, dar vii prin credinta ei.



wear sunscreen
Asculta mai multe audio Diverse »

marți, 10 martie 2009

Texturi vizuale


Alerg cu ochii inchisi.

Nu stiu exact unde, dar daca m-as opri, daca m-as uita undeva, daca m-as pierde de fuga mea...nu stiu exact, dar daca m-as uita, m-as uita si pe mine...Asa ca alerg cu ochii inchisi pe o pista pe care simt ca au alergat multi...pare batatorit pamantul, ars, strivit, macinat de pasi de oameni care au alergat cu ochii inchisi. 

Cateodata, intind bratele si ghicesc cu buricele degetelor texturi sau modelez pale de aer, cateodata, respir aer de toamna, putin intepat, putin cald si putin aspru. Asa stiu ca inca alerg. In ochii mei de fapt, lumea sta. Nevazand-o niciodata, mi-o construiesc din cutii de carton, desenate poate cu ceva asemanator cu picturile rupestre, simbolice, dar rudimentare. Mi-o construiesc din rece si cald, din senzatii de usor si greu, simbolice, dar rudimentare. Nu stiu sa aprind Focul. 

Poate, daca as deschide ochii as pierde cutia de carton. Si ar fi in jur alb sau mult negru... 

Dar daca stiu ce e alb sau negru, nu am deja ochii deschisi?



ENYA - MAY IT BE...LORD OF THE RINGS SOUNDTRAEK
Asculta mai multe audio Muzica »

duminică, 18 ianuarie 2009

Casant


Cand am deschis ochii, mi-am slefuit un micro-cosmos...l-am facut sferic. Am incercat sa mi-l construiesc de asa marime incat sa nu se zgarie de alte galaxii... unele mai colturoase, altele mai conice, unele poate chiar dodecaedrale...

L-am lasat transparent, dar l-am ascuns, uneori, printre falduri de stele si nori de praf. Cred ca mi-a fost frica sa nu se sparga. Din cauza asta, poate, am uitat ca nu e facut din sticla. Din cauza asta, poate, am inceput sa cred ca e facut din sticla.

Dar au trecut multe peste scoarta lui, radiatii electromagnetice, ani lumina...sau ani intuneric...Cine mai stie? Platosa mea de aer si gand s-a desfacut...candva. Poate cand am realizat ca, in mijlocul multor micro sau macro-cosmosuri sunt doar abisuri...infinite, unde materia, spatiul, timpul, se comprima, se dilata, devin vid...sau un vid aparent...un vid poate, viu, dar pe care noi nu-l vom putea cunoaste niciodata, sau prea tarziu...

Si poate prea tarziu, dar destul de devreme, mi-am sfasiat sfera in partea stanga...

...nu era de sticla




VANGELIS - to The Unknown Man
Asculta mai multe audio Muzica »

joi, 25 decembrie 2008

Cuvinte pentru zapada



Eschimosii au mult mai multe cuvinte pentru zapada decat oricine. Si aici nici macar nu a nins... Dar ea statea cu nasul lipit de geam, ca atunci cand era mica si lasa aburi sudati de sticla polara...

E relativ greu sa te exprimi in momentul in care esti limitat de limbaj. Pentru ca ea gandea cuvinte. Si gandea propozitii. Si expresii. Si nu stia toate cuvintele eschimosilor pentru zapada.

Dar vroia sa ninga... Si atunci nu mai era nevoie de propozitii.

Isi aducea aminte cum, in fiecare an, macar in Ajun, alunecau, fortate, poate cateva picaturi reci... Macar in Ajun si macar putin... Dar poate nu isi aducea aminte decat ce vroia. Ce vroia sa isi aduca aminte, cum vroia sa isi aduca aminte... Pentru ca, aici, cuvintele nu o ajutau...

Si poate ca, niciodata, cuvintele nu o ajutau... Pentru ca, poate, nu va putea niciodata sa inteleaga mai mult decat sunt ele in stare sa ii descrie... Pentru ca, poate, "ea" este un cuvant, ascuns printre alte miliarde de cuvinte care nu reusesc sa formeze decat propozitii inexacte... Pentru ca, poate, totul este o conventie... Chiar si "ea" este, cateodata conventionala...

Si daca da, atunci ce conteaza?

Aici nici macar nu a nins...




Horatiu Malaele - Sunt un orb (Marin Sorescu)
Asculta mai multe audio Muzica »

joi, 6 noiembrie 2008

O concluzie (nu epilog)

"E mult mai greu sa scrii cand esti fericit" (A.)

Da.