duminică, 22 martie 2009

Linii frante


Ea, conturata ambiguu, zidita din memorii pastrate arzand, uitase a-si fauri clipe nenascute inca, dar vii prin anticiparea lor.

Prinsa intr-o blocada, ea nu privea inafara constiintei proprii, independenta de ea. Timpul ei era afluent unui timp trecut, in care se desertau clipe ce ravneau a fi reiterate, dar, fiindu-i straine deja, sau necunoscand tehnicile de reinsufletire, fata se indupleca unui destin stingher de propria-i forta. Confunda pasii, ii incurca intre ei, uita ca merge intr-o incapere cu dale de pavaj asezate in linii frante. Spera ca fiecare cotitura sa o incite, sa ii transporte trupul, condus pe aceasi banda rulanta, intr-o noua ipostaza, intr-o amintire ce va fi venit si va fi hranit setea ei, poate, subconstienta, de prezent. Aproape de fiecare capat de dreapta, fata fereca pleoapele, si, cutremurata de miscarea subita a benzii rulante, desclestea ochii, gasindu-se pe aceasi linie franta. In drumul ei, insa, nu intalni decat cotituri si linii scurte, negre, trasate cu grafit pe un palimpsest. Daca in calea ei, netulburata decat de noi cotituri, nu ar fi aparut o zgarietura, o linie mai groasa, un punct nou sau un chip, fata ar fi continuat, inconstienta de blocada. Dar, liniile ei frante au umplut pergamentul si au inceput sa se suprapuna, pana cand au devenit fluide, linii curbe, care, avand articulatii din ce in ce mai stranse, succedandu-se de fire neintrerupte, au creat destul avant si au impins trupul aproape inert al fetei de pe sina cercului pe care acum si-l mai aminteste cateodata.

Ea, conturata puternic, cu linii precise, zidita din clipe pastrate arzand, isi faurea memorii nenascute inca, dar vii prin credinta ei.



wear sunscreen
Asculta mai multe audio Diverse »

marți, 10 martie 2009

Texturi vizuale


Alerg cu ochii inchisi.

Nu stiu exact unde, dar daca m-as opri, daca m-as uita undeva, daca m-as pierde de fuga mea...nu stiu exact, dar daca m-as uita, m-as uita si pe mine...Asa ca alerg cu ochii inchisi pe o pista pe care simt ca au alergat multi...pare batatorit pamantul, ars, strivit, macinat de pasi de oameni care au alergat cu ochii inchisi. 

Cateodata, intind bratele si ghicesc cu buricele degetelor texturi sau modelez pale de aer, cateodata, respir aer de toamna, putin intepat, putin cald si putin aspru. Asa stiu ca inca alerg. In ochii mei de fapt, lumea sta. Nevazand-o niciodata, mi-o construiesc din cutii de carton, desenate poate cu ceva asemanator cu picturile rupestre, simbolice, dar rudimentare. Mi-o construiesc din rece si cald, din senzatii de usor si greu, simbolice, dar rudimentare. Nu stiu sa aprind Focul. 

Poate, daca as deschide ochii as pierde cutia de carton. Si ar fi in jur alb sau mult negru... 

Dar daca stiu ce e alb sau negru, nu am deja ochii deschisi?



ENYA - MAY IT BE...LORD OF THE RINGS SOUNDTRAEK
Asculta mai multe audio Muzica »