vineri, 20 iulie 2007

Pierdut pe un peron... Ofer recompensa!




Ma uitam la ei si afisam rictusul inconfundabil... Nu stiam daca era exact momentul sa rad, dar stiam ca nu trebuie sa ma ia pe nepregatite... Si ma uitam la ei... Si ma uitam prin ei si prin zecile de margelutze atarnate si de vise ingropate...

Mai luam o gura de bere... Imi pisca limba si obrajii pe interior... Se agita inca si o inghiteam in cantitati mari. Simteam cum se uneau particulele si formau un corp solid ce se batea cu peretii esofagului meu... Il impingeam si cu mai multa ura... Spalam tot pacatul cu un fum, care imi inunda trupul cercetand parca un loc nou, nedescoperit... dezbinandu-se in cat mai multe radacini care nu isi gaseau linistea pana nu imi intinau plamanii cu mazga lor. Abia apoi imi paraseau fiinta si isi incepeau ritualul aerian, imbratisand in cercuri diforme obiectele din jur... Fumul se mula si mangaia ispititor in drumul lui nociv fiecare obraz de la masa...

Eram departe de mondenitatile lor care musteau a ura... Imi alerga prin corp un tren de imagini si de fantezii... Si se derulau ca o istorisire a unei amintiri netraite, batand acelasi ritm pe sinele pe care am umblat de atatea ori incat de fiecare data descopar ceva nou.

Si te-am vazut... Erai atat de prost conturat incat umbra nu isi mai gasea locul si se agita in jurul tau. Stiam ca esti tu. Mi-ai batut la usa... Era trei dimineata. Cuprins de nerabdare ai daramat usa si ai gonit spre dormitorul meu. Te-ai oprit in prag cazut pe ganduri pentru o clipa, dupa care ai alergat fara ezitare spre mine. M-ai trezit in cel mai brutal mod posibil. Ai aruncat cu visele si somnul meu pe pereti. Mi-ai impachetat niste haine si le-ai mototolit intr-un rucsac. Eu nu am zis nimic. Te priveam cum te zbateai in jurul meu... erai beat de la excesul de sentimente. Erai plin de contradictii. M-ai privit si am stiu... Te-am luat de mana si am fugit... am fugit... am fugit... am fugit si fugeau cu noi versuri si lasam in urma chipuri si nume....

Si am ajuns la gara... Si am ajuns undeva... cu trenul de imagini... Nici noi nu stim unde... Undeva unde marea spala crestele muntilor si turturii plang, sclavi in fata soarelui...

Am mai luat o gura de bere... Si mi-am sters rictusul de pe fata.... Nu isi avea rostul... Am pierdut inca un tren.

3 comentarii:

charlye spunea...

sa stii ca iar cu greu imi gasesc cuvinte, as vrea sa...
felul cum scrii, cum gandesti... ma uimeste, imi place sa citesc iar si iar... "bijuteriile" tale
si totusi in final din adanc izbucneste un sentiment... ii spun "gelozie" in sensul bun...
adica de ce uni dintre noi se nasc cu un har...
de ex la tine cu faptul ca poti sa creezi in asa fel...
stiu si cred ca fiecare dintre noi are ceva deosebit, unic, dar niciodata nu o sa apreciem ce avem... intotdeuna vom vrea m-ai mult, ca asa suntem noi... ciudatii
parerea mea
t.y.

Amedeah spunea...

:) si tu poti sa scrii asa... trebuie doar sa alegi fiecare cuvant in asa fel incat el sa fie o extensie a personalitatii tale... succes! si mulumesc de comment si de faptul k citesti blogul meu....

charlye spunea...

ei, tu crezi ca pot...
ca cica n-am incercat...
cum spusesem... har, talent sau cu cuvintele tale "...extensie a personalitatii tale...", da...
cica personalitate, la mine... :):):)
"vezi" la mine... ceva ce nu e... din pacate :(:(:(
dar pacul sus, privirea inainte... si cum se spune, speranta moare ultima oara...
IBEBAC (parodie)
parerea mea
t.y.

P.S. nu trebuie sa-mi multumesti faptul ca-ti citesc blogul, mie imi face o deosebita placere...
si cand spun placere... ma cam sgarcesc cu cuvintele...
cred ca m-ai potrivit ar fi...
OAU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!