miercuri, 14 noiembrie 2007

Melanj ambrozic....






Cateodata iti vine sa strigi...
Te strange intr-un torent halucinant, cu o febra faurita in pantece de foc...
Te arunca pe coame infiorate, in vartejuri impatimite, orgasmice....
Tremura in tine tornade de junghiuri si ti se contracta pantecele in spasme din ce
in ce mai profunde, ca un ritm, un puls multi-lateral, o lumina violenta...

Delir, alienare, dementa, proiectile de culoare si caldura sonora, manifeste
materializate ale psihicului, magma cutezatoare care, in miscarea ei necurmata,
parjoleste stavile morale...

Si pentru cateva clipe e a ta din toata fiinta ei, dezgolita de frontiere, sfaramata de inhibari...
Si pentru cateva clipe ii sugi zeama dulce-acrisoara, o storci de seva...

Cam asa s-ar defini Fericirea...


4 comentarii:

Anonim spunea...

"Delir, alienare, dementa, proectile de culoare si caldura sonora, manifeste
materializate ale psihicului, magma cutezatoare care, in miscarea ei necurmata,
parjoleste stavile morale..."

Frumoasa descriere a paroxismului afectiv. Intr-adevar, climaxul vietii nu este obtinut urmand calea unei singure stari de spirit,ci prin arderea absoluta a sinelui in maretia propriilor contradictii, a propriilor suflete si dorinte care se dueleaza osmotic in structura sa organica. In mod paradoxal, suntem cei mai vii exact in momentele in care pericolul arderii noastre tinde a ne trimite inspre moarte...

Te voi trece la blogroll pentru a aprecia cat mai multa lume lucrarile tale...

Amedeah spunea...

Multumesc mult, Mihnea...

:)

verbiaj. spunea...

superba piesa.

Amedeah spunea...

secret garden.... divin intr-adevar...