Sindromul Grey Hole... the Bigger-Bang

Si urmeaza clipele in care taci. Asta asteapta toti de la tine.... Nimic.
Si nimicul te apasa teribil, te leaga de brate si te sufoca...
Vasele ti se dilata si incerci sa te stergi de ceata asta tampita care ti-a intrat in ochi....
Doar gandul poate sa se mai joace putin cu tine...
Doar imaginatia ta perversa mai poate sa te faca sa vorbesti...

Ai impresia cateodata ca te-au ferecat intr-un cosciug de carne si muschi...
Ai senzatia ca toata lumea a batut un cui si ca tu ai inchis pleoapa...

Te inneci cu aer si te sufoci cu apa...
Incerci sa pui toate piesele la locul lor... sa vezi exact cum s-a ajuns la sah mat...
Dar cateodata ai impresia ca tu nu ai facut nici o mutare.

E aproape o maladie organica... 
Te privesti pentru prima data de la aceasi inaltime cu tine...
...de abia dupa ce te-au ingropat intr-un joc in care singurul scop era sa descoperi regulile...

Incepi sa sapi. Iti afunzi unghiile in argila jilava si vascoasa... 
Si sapi... si sapi... 
Nu te mai poti opri... 
Singura solutie e sa sapi fara sa stii in ce.... 

Si sapi... 

Si devii masochist, vicios.... 

Te bucuri cand smulgi cate o radacina care a avut 
obraznicia sa te impiedice... 

Si sapi...

Si sapi... 

Ei nu vor afla niciodata!
Ei il jelesc pe singurul dintre ei care nu a trisat... 
Toti vor o sansa....
Toti vor sa joace cu albele, dar pentru ca ochiul e naiv...
...ochiul se lasa mintit, negrul de pe tabla de sah se prelinge peste alb, intr-un proces atat de plastic, incat nimeni nu realizeaza cand s-a facut trecerea si tuturor li se pare firesc sa joace cu piesele gri...
Chiar daca, uneori le incurca intre ele si habar nu au cine castiga.
De parca ar cantari foarte mult melanjul... 
De parca piesele ar fi greu de impins... 
Pana la urma totul se rezuma la un cuvant amestecat prost si servit la rece...
Un cuvant de care nu atarna nici un nod si nici macar o sfoara nu se intinde intre el si tabla...

Tu continui sa sapi, fara sa iti dai seama ca toti au sapat in aceleasi locuri inaintea ta...

Si sapi....

Si sapi...

Si ajungi pe cealalta parte a pamantului, unde lumea sta cu susul in jos si cu josul in sus si
are ochii mici...

Din cauza luminii proaste din tunel, ai orbit... Iti aduci aminte vag de ceata de la inceput,
ceata care metamorfoza tot griul in viata... ceata din plapuma de nori si din apa de ploaie calda...

Ai sapat... Acum astepti, uitandu-te in groapa ta...
Uitandu-te la tine cum sapai...
Acum taci mai in soapta decat ai tacut vreodata...

Shh.... nu mai ai unde sa sapi...

Biletele lipite dimineata pe frigider...

Am mazgalit, cu tupeu si obraznicie, o invitatie si am lasat-o Acolo. Ai gasit-o si ai lipit-o pe usa de la frigider...

TC, it's fun to share my corner with you! :)

Diferente

Cineva mi-a spus mai demult ca e o diferenta intre simplu si simplist, probabil similara cu diferenta intre un drum drept si Cheile Bicazului, m-am dus o data acolo si eram plin de Lacate, dar nu se potrivea niciuna din chei.
Am intrebat de ce?
Muntele era prea prapastios sa-mi raspunda, copacii oameni erau tacuti si barajul avea legamant de tacere.
M-am dus atunci la rau, am vrut sa vad daca pot sa merg pe apa, in schimb mi-au inghetat picioarele, probabil nu cred destul, nici macar cat o farama. i-am cerut iertare raului pentru incercarea mea prosteasca, el a ras si a mers mai departe, mi-a lasat in schimb niste pietre.
Le-am luat si le-am pus in buzunar, acum ele sunt in farfuria mea cu nimicuri, mai putin una care e la gatul Ei.
Cand n-am o solutie, merg, gandurile merg si ele cu mine, daca eu stau si gandurile tind sa stea, asa ca am mers mai departe, si au inceput sa mi se incalzeasca si picioarele.
Ca de obicei cand merg fara sa ma uit dupa Drum, ajung intr-o padure, o fi aceeasi padure, dar de fiecare data are alti copaci. Imi dau seama ca padurea n-are suficienta lumina, sau n-are destula ceata pe jos. Cu rautate am ars paduri pana in temelii, am scos si radacinile si mi-am trimis legiunea de furnici sa aiba grija de ele.
Eu ramasesem cu Lacatele, si pot sa spun ca m-a salvat un glonte si o tasta furata, si intr-un port vechi am descoperit o comoara cu Lacatele mele, si acum imi trebuie o cheie si cuvinte bine alese, asa ca am sa cumpar niste fulgi, o minge, niste taine..si un pachet de tigari

Melanj ambrozic....

Cateodata iti vine sa strigi...
Te strange intr-un torent halucinant, cu o febra faurita in pantece de foc...
Te arunca pe coame infiorate, in vartejuri impatimite, orgasmice....
Tremura in tine tornade de junghiuri si ti se contracta pantecele in spasme din ce
in ce mai profunde, ca un ritm, un puls multi-lateral, o lumina violenta...

Delir, alienare, dementa, proiectile de culoare si caldura sonora, manifeste
materializate ale psihicului, magma cutezatoare care, in miscarea ei necurmata,
parjoleste stavile morale...

Si pentru cateva clipe e a ta din toata fiinta ei, dezgolita de frontiere, sfaramata de inhibari...
Si pentru cateva clipe ii sugi zeama dulce-acrisoara, o storci de seva...

Cam asa s-ar defini Fericirea...

Ciob de oglinda...

Poposeste la usa mea...
...ii maruntesc relieful in miliarde de subunitati, cu vai si creste, cu munti si falii.
O cunosc parca pentru a mia oara, continent virgin de suveniruri.
Se deschide inaintea mea, insa, parca pentru intaia data, cutia de bijuterii prafuita, atat de falnica si eleganta.

O zaresc acum, printre umbrele vremilor in care am privit-o fara sa o vad... E curata, casta... si miroase a maces si a grau....

Zambeste cu coltul gurii, strengareste.
Anii i-au adus bruma si intelepciune, scoici de margaritar si perle din praf de pusca...
Imi ghiceste toate tainele, fara vorbe...
Si tace, acceptand... stiutoare... fiind capabila sa imi deseneze mape in amanunt, dar lasandu-mi foaia pustie...
Si tace, zambind, asteptand sa ma tradez, sa ma pierd in antrenul ludic pentru care am fost faurita.

Si tace... si tac...
Ii strang mainile cutate, si accept, nestiutoare, zambind...

Incertitudine

Ploua cu sulite de meteorit, care, in caderea lor iminenta, sfaramau solzii boltei de arbori... Tacea codrul, incovoindu-si trupul, in fata torentului coleric, dezvelindu-si muschiul si pieptul mutilat.

Intr-un ceas de dementa, nimfa pagana, se destepta, orbita de carnajul sub care se indoia placenta casta, unde isi varsase timp de vremi necurmate tainele si in sanul careia propria-i pulpa fusese faurita.

Sculptata din crengi de fag, de o arhitectura sfanta, se inalta pe pavimentul de ierburi si glod. Sovaitoare, mangaie scoarta amortita si gusta rasina amaruie. Bolnav si schinguit, el zacea letargic...

Furtuna smulgea venele taramului sacru, sub pielea caruia ingropase ea marul muscat. Neputincioasa, zeita eretica, se inlantui de codru, strivindu-si goliciunea de trunchiul lui, ferecandu-si ochii, asteptand pustiul... Isi desclesta insa glasul, lasand sa curga arii care se izbeau de cortina de apa... Sunete pe care nu le rostise vreodata... Note pe care le auzise candva, demult... note dintr-o coasta si pamant...

Subit, innecandu-se cu aerul intinat si prafuit din camera ei de la etajul sase, Maria se trezi. Dezvelind ferestrele ascunse dupa stofa rosie, o secera Soarele, care isi trimitea razele violent printre turnurile de beton... Era din nou toamna si orasul zacea peste mormantul de argila si frunze colorate... Pe noptiera de fag, crestat in centru, sangera un mar uitat...