Cum se aude cand simti...

E intuneric. Atat de intuneric incat si umbrele se impiedica.
E intuneric si e liniste. Atat de liniste incat respiri in soapta. 
E intuneric si e liniste si miroase ca in primul ajun de Craciun
stingher.

Si zace pianul, letargic, surd, frivol, ascuns sub tampla unui edificiu 
flegmatic. 
S-au pierdut vremi ireale si au pierit corzi, apatice. 
Nu mai sta nimeni de veghe, sucomband si renascand pe ritmuri ludice...
S-a scurs ceara si a cusut clapele intre ele...
S-a asternut o stofa de praf peste degetele pianistilor care i-au zgariat 
limbile de fildes.

Am un tabiet bizar. Te privesc in fiecare seara, stand nemiscat, titan
de lemn...
Iti cunosc forma, iti stiu ridurile si ti-am invatat harta... 
Nu iti mai rezist... 
Am pierdut prea mult Timp punand in balanta pofta de simtire cu 
sutele de grame de neizbanda...  
Ma incumet... 
Ma apropii, pasind pe podeaua de pietre cubice denivelate rece si 
austera...
Cu un gest timid ridic capacul sarcofagului din brad si nuc...

Tu dormi! In seara asta am de trecut probe grele...
am de repetat canoane si de slefuit vise...
coregrafii, papusi cu ochi de sticla, pedale de acceleratie si unde sonore...
Vreau sa te reinviu... ca sa pot dansa din nou cu tine cand se face dimineata...

Vi Se intampla si voua...

Vi Se intampla tuturor...
Cand eram mici construiam castele de nisip cu luptatori greci, bombardam musuroaie de furnici
cu aerul de la pompa de bicicleta, conduceam avioane din frunze care aterizau pe Soare...
Eram seriosi si responsabili cand salvam printese de la innec si niciodata nu ne temeam de Spani...
Eram, poate, mai logici si mai organizati decat suntem acum...
Eram, sigur, mai frumosi si mai fericiti...

Au trecut ani de atunci... ani care au asternut praf si riduri pe chipurile de cauciuc ale papusilor chinezesti...
Au trecut zambetele si au pierit Ilenele... s-au trezit Frumoasele si s-au uitat in oglinda. Si-au dat cu ruj... Au incaltat pantofii rosii ai mamei... Si-au agatat de gat ghiulele colorate...
Au trecut... nu Vi Se pare?

Ti-am desenat o cutie... O cutie in care gasesti si Flori si Baobabi... 
E o cutie de carton, veche si murdara... genul de cutie in care probabil ai alergat si te-ai impiedicat... e genul de cutie de carton care juleste genuchi si pe care nu o uiti niciodata...

Caut usa ta.
Imi dau seama ca e a ta pentru ca miroase a scortisoara si portocale si cateodata e rosie...
O sa iti las desenul pe jos.
Daca il vezi, sa nu calci pe el...
Ridica-l...
Uita-te pe fuga macar la el...
...si adu-ti aminte de vremea cand tuturor Vi Se intampla.
Impatureste-l si ascunde-l in portofel...
pe langa biletele la concertele zmeilor cu chitari din praf de tunet si bonurile sterse de la super-market.

Poate cateodata o sa ai nevoie sa ti se intample... si poate o sa gasesti tot ce iti trebuie in cutie.

  Entry-ul de astazi este dedicat unui Om care a trecut prin batalii seculare cu pitici incorsetati si care a invatat ca voua
Vi Se intampla mai rar... Acum te intrebi daca e vorba de tine, nu?

Mozaic dezordonat de cuvinte...

Ma enerveaza ca nu sunt niciodata in stare sa imi tin ordine in camera. Las lucrurile sa isi dezvolte un ecosistem, aparent haotic, dar caruia reusesc sa-i deslusesc trasaturile.
Regula de una simpla, e ca, intotdeauna, ce caut e sub tot ceea ce nu ma intereseaza, ascuns, supunandu-ma la tot felul de probe cu zmei si balauri pana sa reusesc sa apuc un colt... sa imi plimb buricele degetelor pe fibra aspra,
sa recunosc fiecare petic... 
sa cobor si sa urc in incercarea mea de recunoastere, desenand o harta mentala cu prapastii, pesteri si comori...
Se impune sa ma innec cu cea mai mare imbucatura de aer, si sa risc... Am ales.
Sigur tu esti, oricat de bine te-ai ascunde...

Cateodata gresesc...
cateodata e alta culoare, calitate impalpabila, care poate fi deslusita doar cand o privesti in cea mai pura si rece lumina... cateodata e bine sa te uiti la lucruri in lumina aruncata de becul de la frigider...  dar pare atat de absurd...

Am in camera gramezi de hartii scrise cu ani in urma si mototolite...
am prieteni paienjeni, care tes margaritar in jurul clapelor de la pianina intinata de mainile
care au visat pe muzica ei odata... am peretii scorojiti de urmele de la afisele lipite cu scotch si rupte dupa ce "am crescut"... In camera mea zace fum de la betisoarele arse iarna trecuta....

Cateodata reusesc...
cateodata imi imaginez ca am o masina de tocat carne si un aspirator... 
Atunci ma uit in jur, si camera mea e goala, ca o foaie alba care asteapta sa scrii prima fraza...
Cu atat e mai greu, pentru ca ai ajuns la punctul in care realizezi cate posibilitati ai,
si nu stii daca sa alegi sa scrii cu creionul, cu stiloul sau in tus...
Daca nu dadeai cu aspiratorul, sigur gaseai o scrisoare aruncata de la care sa pornesti...

Nu trebuie neaparat sa te apuci din nou... Poti sa lipesti foile, sa intelegi culorile si sa faci un mozaic...

Campania de Plantat Canapele

Alearga Lumea, depasindu-ma cu mult in fuga lor dupa infinit... Eu stau.

Am o prietena musca. 
Se invarte, modeland in zborul ei opturi orizontale... 
Ameteste atat de mult incat, dupa ce inchide cifra cu o ultima sfortare de aripi,
i se pare ca atinge noi culmi, iluzorii, de unde celelalte muste se pierd, ca niste puncte
mazgalite pe o foaie ascunsa in carul cu fan...

Vede Lumea, tinand ochii inchisi si nu realizeaza ca sunt prinsi intr-o sfera... Eu observ.

Imi deschid o Canapea undeva in centru...
O sa o vopsesc in gri si voi ipoteca vise. 
Le voi strange pe toate intr-un sac si le voi pune la invechit... 
O sa pun si o sticla de vin, pe care o pastram pentru "o zi speciala"...
Si noaptea, inainte sa ma intind pe Canapea, in timp ce voi continuati cu fuga voastra in sens giratoriu, ma voi imbata cu povesti din sacul meu
 si imi va creste barba pana la genunchi.
O sa imi scrie copiii scrisori si o sa ma roage sa le aduc soldatei de tinichea
si printese in costum de balerine de Craciun...

V-ati vandut visele...

El s-a asezat pe Canapea si nu si-a uitat visele.
Poate cateodata toti avem picioare de lemn, dar atunci cand fugim se scurteaza...
Am invatat ca Lumea are picioare scurte.
El a propus Canapele pentru toti...
Luati un loc si o gura de vin....
R.A.T.B.-ul, seful si profa de romana intarzie ora asta...

p.s. infinitul e mai aproape atunci cand stai si observi...
realizezi, poate, ca e mai bine sa te invarti in patrat...
...acolo incape chiar si un coltar :)