Azi.

Mi-am cumparat 5 pernute azi... M-am lacomit la 30 de mii bucata doar ca sa stiu ca am cat mai multe lucruri pufoase care imi acopera patul... sa ma intind printre ele si sa miroasa a patrunjel... Nu stiu ce legatura are... Poate miros de acasa si supa cu galusti... si diminetile de iarna in care imi ingheata degetele de la picioare.

Am un ceas care imi numara fiecare pas inspre tine... Ma apuc sa fac niste sandwich-uri... Poate vii mai repede... Ce ciudat ar fi sa fim telepatici si sa stim cand ne gandim unul la celalalt... Cred ca ar fi ca si cum ti-as da bipuri pe mobil din minut in minut... Ca un ceas...

Si am condus azi...! Serios... Sau mai putin serios... Imi trag scaunul la maxim... Ambreiajul e luuuuuung, ca o zi in care nu fumezi... Sau ca o ora de franceza... Nici macar nu am fost azi la franceza... E ciudat dirigu... Are dintii foarte lungi si ne da sa mirosim testere mici si galbene de parfum barbatesc inainte de ora... Sa ne aducem aminte mai bine subjonctivele...

Si ... Si mi se murdaresc mereu cizmele...! De parca dau numai in balti... Dar am condus azi! Si portiera acoperea noroiul de pe cizme... si cizmele acopereau sosetele cu maimute...

Si ce iti pasa tie pana la urma? Cum te lasa pe tine altfel decat indiferent ca eu am desenat azi roua? Si ce intelegi tu de fapt din tot ce e aici? Poate nimic... E doar azi... Nimic special... Nimicuri speciale...

Nu-l dau pe azi pentru maine!

Dormi?

Ascult radio piticova. E un radio simpatic cu iz de drumetie si vremuri uitate... cu mici defecte de transmisie sau zgomot de fundal, care imi aduc aminte de ultimul vin fiert cu muntele.

Mai scot cate o vorba trasa cu clestele pe mess.

E deja 2:31... o ora bizara... la 2:31 e ori prea devreme ori prea tarziu pentru tot ceea ce vrei sa faci...

Se aud tastele cum plescaie pofticioase la fiecare atingere...
Se aude si ceasul care ma cearta in fiecare secunda care trece si ma departeaza si mai mult de amintiri, ca un fel de metronom al rutinei zilnice...

Nu ma uit la tine pentru ca mi-e frica sa nu te trezesc privindu-te...
E bezna in camera, dar totusi disting obiectele din obisnuinta... Doar lumina asta pervers de puternica ce se emite din ecranu calculatorului iti arunca niste raze pe trup...

Imi aprind o tigare. Aud cum sfaraie tutunul la contactul cu focul ce il mistuie ca un ultim strigat, parca tatuand cu modele complexe hartia in care e invelita planta.

Te intorci, vrand sa ma ispitesti sa te privesc... in somn iti dezgolesti pantecele...
Nici nu trebuie sa mut ochii de pe taste ca sa te stiu...
Te stiu ca esti un infinit compresat, o haita de simboluri sub o aparenta umila. Esti un contrast si o contradictie...

Si ca un torent te trezesti si ma strigi, de parca visai tocmai ca eu nu te priveam...
Mi-e frica sa nu iti gresesc... Mi-e frica sa nu te intinez cu gandurile mele degradante...
Sau sunt doar egoista. Pentru ca simt ca esti mult mai puternica.
Mi-e frica sa nu ajung doar o naluca, uitata undeva in privirea ta ludica.
Poate asta e tot, un joc in care regulile se invata pe parcurs...

Te intinzi mofturoasa si apari intr-o armonie perfecta cu trupul tau, pe care il pierzi din nou in somn... parca absenta la toate framantarile mele ce mie imi par mai mult decat evidente...
Poate nici tu nu ma privesti, si poate chiar iti pui aceleasi intrebari...

Acorduri de saxofon evadeaza si se izbesc de peretii timpanului. In surdina clapele se succed cu un debit considerabil mai mare, ca o ploaie de sunet ce zdrobeste in coborarea ei alama.
Cu o intensitate ce creste pana la climax, saxofonul respinge atacurile cu un strigat. Mi se infioara spatele, de parca mici impulsuri electrice ar curge pe maduva spinarii, ajungand surde spre final...

Irisii imi fug, magnetizati spre tine. Acum visezi? Inchid ochii si ii tin sub lacat...

Alearga acum alta melodie, desprinsa parca din cutia prafuita de bijuterii a bunicii, cu un ritm sustinut, trist dar intelept, care accepta....

Nu rezist si privirea imi scapa pe fruntea ta... Coboara incet, descifrandu-te in cel mai mic detaliu, desenandu-ti harta si analizandu-ti relieful. Ating culmile sprancenelor acum, conturate si aproape simetrice. Si cobor,
impinsa de o himera inspre ochi...

Se termina melodia.
Trezita din somnul pe care nu sunt sigura ca l-am dormit, grabesc ochii iar spre ochii tai, pe care ii surprind inchisi...

Nu-mi spune ca tu ai dormit in toiul tuturor clipelor...

Pierdut pe un peron... Ofer recompensa!

Ma uitam la ei si afisam rictusul inconfundabil... Nu stiam daca era exact momentul sa rad, dar stiam ca nu trebuie sa ma ia pe nepregatite... Si ma uitam la ei... Si ma uitam prin ei si prin zecile de margelutze atarnate si de vise ingropate...

Mai luam o gura de bere... Imi pisca limba si obrajii pe interior... Se agita inca si o inghiteam in cantitati mari. Simteam cum se uneau particulele si formau un corp solid ce se batea cu peretii esofagului meu... Il impingeam si cu mai multa ura... Spalam tot pacatul cu un fum, care imi inunda trupul cercetand parca un loc nou, nedescoperit... dezbinandu-se in cat mai multe radacini care nu isi gaseau linistea pana nu imi intinau plamanii cu mazga lor. Abia apoi imi paraseau fiinta si isi incepeau ritualul aerian, imbratisand in cercuri diforme obiectele din jur... Fumul se mula si mangaia ispititor in drumul lui nociv fiecare obraz de la masa...

Eram departe de mondenitatile lor care musteau a ura... Imi alerga prin corp un tren de imagini si de fantezii... Si se derulau ca o istorisire a unei amintiri netraite, batand acelasi ritm pe sinele pe care am umblat de atatea ori incat de fiecare data descopar ceva nou.

Si te-am vazut... Erai atat de prost conturat incat umbra nu isi mai gasea locul si se agita in jurul tau. Stiam ca esti tu. Mi-ai batut la usa... Era trei dimineata. Cuprins de nerabdare ai daramat usa si ai gonit spre dormitorul meu. Te-ai oprit in prag cazut pe ganduri pentru o clipa, dupa care ai alergat fara ezitare spre mine. M-ai trezit in cel mai brutal mod posibil. Ai aruncat cu visele si somnul meu pe pereti. Mi-ai impachetat niste haine si le-ai mototolit intr-un rucsac. Eu nu am zis nimic. Te priveam cum te zbateai in jurul meu... erai beat de la excesul de sentimente. Erai plin de contradictii. M-ai privit si am stiu... Te-am luat de mana si am fugit... am fugit... am fugit... am fugit si fugeau cu noi versuri si lasam in urma chipuri si nume....

Si am ajuns la gara... Si am ajuns undeva... cu trenul de imagini... Nici noi nu stim unde... Undeva unde marea spala crestele muntilor si turturii plang, sclavi in fata soarelui...

Am mai luat o gura de bere... Si mi-am sters rictusul de pe fata.... Nu isi avea rostul... Am pierdut inca un tren.