The Awful Truth

O sa ma laud putin si o sa va arat ultima editare... de fapt sunt doar niste pensule in photoshop... Idea oricum nu e menita sa atace pe nimeni, stit ca puteti da mereu "rotate image" ;)
So, this is what I made this morning... I'm kind of numb...

[mai multe imagini aici]

Povestea piticului care nu ajungea la pedale... sau cum sa zbori cu o singura aripa...

Se ia un mar, doua scobitori, seminte de stele si o lingurita de vise.... si gata... 
..daca sufli si te dai de trei ori peste cap ai un pitic... un pitic pe creier...
Nu exista lucruri magice...
nu exista printi pe cai albi si broscoi de pupat... 
nu exista trucuri si vrajitori fara oglinzi ascunse sau papusi cu sfori...
poate nici noi nu existam decat pe creier, legati spate in spate cu piticul...

Te inneci din nou cu licorile tulburi... E poate singura cale prin care piticul ia fraiele... 
Se aseaza sus pe cel mai inalt pisc al gandirii, poate chiar se urca in turnul de fildes, si de acolo, iarba e mai verde, curtea vecinului e mai mica si tu poti sa fi Batman in straie de calugarita...

Mai ia o gura si calugarita incepe sa isi deschida lasciv nasturii la roba... e demi-sec... piticu deja se pregateste de un salt din turn...

Am visat aseara ca zburam... "M-am facut avion" si planam intr-un cer violet... Era violet pentru ca asa vroiam eu sa fie... Asa vroiam eu sa il vad... Nu exista nici macar culori, ci e vorba de raze de lumina dominante... e o iluzie... de ce e normal ca natura sa fie verde si cerul albastru? Pentru ca asa am vazut-o toata viata?! Poate daca am face o campanie de vopsit frunzele in rosu, cei care s-ar naste acum ar trai cu impresia ca asa a fost dintotdeauna... Ce ciudat ca toata viata ti se poate schimba intr-o clipa...

Ce cliseu, pacat ca mai pica avioane sau mai aluneca pitici peste balustrada...

P.S. Am gasit o cheie pe strada... e mica, indoita si botita, dar poate deschide ferestre... ;)

Esente tari si ceai la Vasiliada...

Si am ajuns acasa.... Acasa.... unde au sens toate si unde poti sa scuipi pe strada...

Si poate Bucurestiul nu are nimic...
poate nu are magazine cu aromaterapie si sclipici...
poate nu are statui pe frontoane incoronate cu litere aurii... 
poate nu are zambetul pe buze si esarfa rouge.... 
poate e un oras auster si gri ca o guvernanta cu ghetute pana la 
glezna si fusta apretata... 

...dar poate sunt ei orbi...

...dar poate Bucurestiul nu se deschide in fata tuturor...

Orasul meu e mic.... mic de tot. Daca esti in fata Parcului Tineretului si intinzi mana acoperi cu degetul mare tot Intercontinentalul si ciupesti putin si din magazinul Unirea.
Orasul meu e atat de mic incat ar incapea tot intr-un glob de cristal pe care daca il intorci vezi cum ninge peste strazile lustruite cu guma de mestecat.
Orasul meu are mainile murdare de ciocolata si bea ceai cald cu miere si lapte la Vasiliada.
Orasul meu are geamuri mici mici si scorojite cu obloane crapate prin care, daca tragi cu ochiul, vezi comori de pirati si gandaci de bucatarie care construiesc palate.
Orasul meu are strazi mici si inghesuite baricadate cu multe caramizi rosii si locuri vrajite incorsetate intre edificii cu snur gri.
Orasul meu are usi cu gauri in care au fost batute cuie care au scos alte cuie...
si alte cuie... 
si alte cuie...
atat de multe cuie incat am construi un Tour Eiffel cu doua moturi...


In fine... Orasul meu e un adolescent la pubertate, cu cosuri, gafe si vise mari... cu revistele porno ascunse in manualele de mate si cu carti semnate de Cioran pe care le citeste cand se scufunda in spuma din cada.... Orasul meu e un adolescent cu parul ravasit si care roseste...

Orasul meu sunteti voi... si cateodata eu, cand nu fug...

P.S. Esentele tari se tin in sticlute mici... mici de tot... care incap intr-un glob de cristal...