E intuneric. Atat de intuneric incat si umbrele se impiedica.
E intuneric si e liniste. Atat de liniste incat respiri in soapta.
E intuneric si e liniste si miroase ca in primul ajun de Craciun
stingher.
Si zace pianul, letargic, surd, frivol, ascuns sub tampla unui edificiu
flegmatic.
S-au pierdut vremi ireale si au pierit corzi, apatice.
Nu mai sta nimeni de veghe, sucomband si renascand pe ritmuri ludice...
S-a scurs ceara si a cusut clapele intre ele...
S-a asternut o stofa de praf peste degetele pianistilor care i-au zgariat
limbile de fildes.
Am un tabiet bizar. Te privesc in fiecare seara, stand nemiscat, titan
de lemn...
Iti cunosc forma, iti stiu ridurile si ti-am invatat harta...
Nu iti mai rezist...
Am pierdut prea mult Timp punand in balanta pofta de simtire cu
sutele de grame de neizbanda...
Ma incumet...
Ma apropii, pasind pe podeaua de pietre cubice denivelate rece si
austera...
Cu un gest timid ridic capacul sarcofagului din brad si nuc...
Tu dormi! In seara asta am de trecut probe grele...
am de repetat canoane si de slefuit vise...
coregrafii, papusi cu ochi de sticla, pedale de acceleratie si unde sonore...
Vreau sa te reinviu... ca sa pot dansa din nou cu tine cand se face dimineata...
