Melanj ambrozic....

Cateodata iti vine sa strigi...
Te strange intr-un torent halucinant, cu o febra faurita in pantece de foc...
Te arunca pe coame infiorate, in vartejuri impatimite, orgasmice....
Tremura in tine tornade de junghiuri si ti se contracta pantecele in spasme din ce
in ce mai profunde, ca un ritm, un puls multi-lateral, o lumina violenta...

Delir, alienare, dementa, proiectile de culoare si caldura sonora, manifeste
materializate ale psihicului, magma cutezatoare care, in miscarea ei necurmata,
parjoleste stavile morale...

Si pentru cateva clipe e a ta din toata fiinta ei, dezgolita de frontiere, sfaramata de inhibari...
Si pentru cateva clipe ii sugi zeama dulce-acrisoara, o storci de seva...

Cam asa s-ar defini Fericirea...